Am obosit...
am obosit sa mai traiesc intr-o lume ipocrita, corupta si murdara, sa traiesc o
viatza lipsita de satisfactii si bucurii, plina de sacrificii, fara nici o
speranta, fara nici un viitor, intr-o lume de frustrati, unde ticalosii sunt la
loc de cinste, defectele au devenit calitati, incultura este motiv de mindrie… si
toate acestea, fara sa se intimple/schimbe nimic... sunt deceptionat si mi-e
sila si nu mai vreau sa astept ca sa se intimple ceva... nu mai exista oameni,
nu mai exista omenie, prieteni… sunt doar griji, lupta pentru supravietuire si
instince animalice ale semenilor fata de semeni.
Refuz sa mai exist, ca sa fiu un
nume pe listele platitorilor de taxe, un numar de ordine pentru altii… refuz sa
lupt pentru supravietuire!
Am
obosit sa fiu cinstit si corect, sincer si deschis, sa fiu un adversar pentru
unii, o unealta pentru altii… am obosit sa tot urc si cobor, sa tot trebuiasca
sa demonstrez ceva… am obosit…
Am ajuns la
capatul puterilor… si nu ma mai simt in stare… si nu mai vreau sa lupt! Nu mai
simt decat repulsie si dezgust… am ajuns sa ma rog sa nu se mai faca ziua, sa
fie ultima zi in care m-am trezit, dar se pare ca nici macar El nu mai face
nimic… m-a uitat si ma ignora…
Sunt un las…
stiu, dar nu mai am vointa, nu am motivatia sa mai continui aceasta lupta de
unul singur! Am obosit si nu vreau altceva, decat sa dorm… m-am rugat pentru
toti deopotriva… voi regreta doar doua suflete pe lumea asta, singurele care
mi-au fost alaturi la bine si la greu… in rest doar tacere, fatarnicie si amaraciune,
“prieteni” care au disparut unul cite unul, ramanind singur in lumea mea pustie
si rece. Nu stiu ce polite am avut de platit pe lumea asta, dar mi-am dus
destul crucea pina acum, si nu mai vreau… nu mai pot... pentru ca ma simt obosit!
Este foarte
greu sa te simti strain... si singur... sa nu ai cu cine impartasi impresii, aspiratii,
sentimente, bucurii si tristeti deopotriva… astazi sa te bucuri crezind ca ai gasit ceea ce cauti, apoi maine sa cazi inapoi in tristete si singuratate cind vezi ca te-ai inselat... sa simti ca devii tot mai inutil, mai nefolositor, ca devii o
povara chiar si pentru tine, ca devii un introvertit, un salbatic cu sufletul greu de poavara… ca ajungi sa
ranesti pe cineva fara intentie… sa ajungi sa te refugiezi intr-o
lumea virtuala, unde poti avea pentru o clipa ceea ce nu-ti ofera viata reala;
este trist si descurajator, degradant si umilitor…
Celor
ce au fost sinceri cu mine, sa ma ierte daca i-am suparat si le-am gresit cu ceva, dar sigur nu
am facut-o cu intentie, poate doar din disperarea subconstientului de a nu-i pierde…
Am obosit… am
obosit sa mai traiesc…mi-e sufletul greu... si nu mai vreau... si nu mai pot...
